Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin intermediul studenților săi, a lansat ieri o campanie de sănătate publică.
Un număr de 6.800 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 2 - 8 mai, informează CNSCBT din cadrul INSP.
Poliţiştii fac percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, într-un dosar penal cu privire la un cabinet medical individual, care ar fi atestat în fals vaccinarea anti-COVID a 550 de persoane.
Până în prezent, un număr de 1.078 persoane cu vârsta cuprinsă între 50 și 74 ani au efectuat teste de screening gratuite pentru prevenția cancerului colorectal la medicul de familie.
Un pacient care a fost testat pozitiv pentru COVID-19 timp de 16 luni, până la moartea lui, reprezintă cazul cu cea mai îndelungată infecţie cu SARS-CoV-2, arată un studiu.
ANT are în plan dezvoltarea unui program de transplant de la donatori aflaţi în stop cardiac iresuscitabil, a anunţat recent dr. Radu Zamfir, directorul executiv al agenţiei.
Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu și Figo.Mobility lansează primul serviciu gratuit de transport din industria medicală.
Shanghai a înregistrat primele decese oficiale cauzate de COVID-19 de la impunerea carantinei în această zonă.
Tot mai multe persoane care au avut COVID-19 dezvoltă alergii, chiar dacă nu au în istoric sensibilitate la polen sau alte substanţe. Aceasta este constatarea medicilor arădeni.
În săptămâna 4-10 aprilie, 53% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în București, Cluj, Timiș, Iași și Ilfov.
Târgul „Armonii de primăvară” a început lunea aceasta. Evenimentul are loc în Parlamentul României. Sunt expuse aici obiecte cu tematică pascală, făcute de persoanele cu dizabilități.
Andrei Baciu, preşedintele CNCAV, a spus că Dolj este judeţul cu cele mai multe persoane din rural vaccinate anti-COVID – respectiv, cu 12.530 de cetățeni.
Proiectul este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Ministrul Sănătăţii a declarat că persoanele cu autism au nevoie de programe de asistenţă medicală, iar autorităţile au obligaţia de a le asigura integrarea în sistemul educaţional şi pe piaţa muncii.
Ministrul Sănătăţii și-a exprimat speranța că mărirea finanțării a fost apreciată de medicii de familie și că ei vor răspunde „în mod pozitiv”.
În săptămâna 7-13 martie, 52% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în București, Cluj, Timiș, Ilfov și Iași.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că, până acum, 75 de persoane refugiate din Ucraina sunt internate în spitale din țara noastră.
În săptămâna 28 februarie-6 martie, INSP arată că 48% din cazurile de COVID-19 în țara noastră au fost la persoane nevaccinate.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o hotărâre referitoare la abrogarea procedurilor de carantinare a persoanelor care sosesc în țară, în contextul pandemiei.
Numărul refugiaţilor care au părăsit Ucraina după invazia armatei ruse a depăşit pragul de 2 milioane, arată Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe